🎬 Episodul 4:
▶️”Grupul Macoveiciuc a mai avut câteva acţiuni reuşite, dar mai puţin spectaculoase, chiar şi după 23 august, întrucât nu s-a putut separa de trupele germane decât în luna octombrie. Când a ajuns în preajma oraşului Satu Mare, şi-a îngropat armamentul şi echipamentul, iar oamenii s-au împrăştiat.
Prima încercare a ruşilor de a-l captura pe Macoveiciuc şi grupul său de comandă a fost făcută în oraşul Câmpulung, prin înconjurarea casei lui Nicolae Lucan. Prinzând de veste că sunt în primejdie, partizanii s-au refugiat în grajd şi de acolo, prin gura pentru scos gunoiul, au reuşit să fugă. Trădătorul, Simion Tudose, a condus un grup de soldaţi ruşi din NKVD în Ardeal, în comuna Pomi, judeţul Satu-Mare, unde stătea ascunsă şi protejată de săteni familia lui Macoveiciuc. Au fost ridicaţi de acolo soţia, Domnica, şi fiul lor mai mic, Victor, în vârstă de 16 ani. Cu această ocazie a fost ridicată şi logodnica fiului său mai mare, Silvestru, lăsată de acesta în grija mamei sale. În timpul călătoriei, aceasta a fost violată fără pic de ruşine atât de soldaţii ruşi, cât şi de Simion Tudose. O spaimă grozavă a tras şi soţia lui Macoveiciuc, care se aştepta şi ea să fie brutalizată. Batjocorită şi stigmatizată pe viaţă, logodnica lui Silvestru Macoveiciuc a fost eliberată de Poliţia Câmpulung când şi-a revenit în fire. La scurt timp însă a murit. Supus unei anchete foarte dure, maltratat 7 luni la Siguranţa Suceava, în cele din urmă Victor Macoveiciuc a fost predat ruşilor. Mamei sale i-au dat drumul din temniţă, se pare că în urma unei scrisori ultimative, trimisă de Vladimir Macoveiciuc anchetatorului Arcade Biener, în care îl avertiza că, dacă soţia nu-i va fi eliberă, părinţii săi vor fi suprimaţi. Scăpat din ambuscada organizată la Câmpulung şi informat de mişeliile lui Simion Tudose, Vladimir Macoveiciuc l-a urmărit pe acesta până l-a prins, în toamna anului 1945, în casa părintească, unde se afla şi sora sa. În miez de noapte i-a împuşcat pe amândoi în timp ce dormeau. Le-a aşezat capetele în fereastra casei ca să-i înspăimânte de moarte pe toţi eventualii trădători.”
va urma..
——————————-
📢Lansăm serialul ⚔️”Vladimir Macoveiciuc – Spaima comuniștilor”⚔️ despre rezistența acestui erou și a grupul său! Episoadele vor fi postate în fiecare luni și vineri de la ora 20:00 pe pagina noastră și pe pagina evenimentului dedicat concursului. Urmăriți faptele de poveste ale eroului nostru și distribuiți pentru a promova adevăratele valori ale istoriei noastre!
Context:
🇹🇩România are o istorie anticomunistă impresionantă. Începând cu armata română care înlătură regimul comunist și eliberează Ungaria de acest flagel în 1919, mișcarea naționalistă interbelică, Armata Națională de la Viena care a luptat până în ultima zi împotriva comunismului și încheind cu luptele de gherilă ale partizanilor anticomuniști din munți (cea mai mare rezistenţă din Europa) și jerfele Sfntilor Închisorilor. Din păcate, toate aceste fapte ne sunt ascunse de istoria ocultată care ni se prezintă, trecută prin filtrele străinilor al căror sclavi suntem, care ne șterg istoria.
Noi nu suntem de acord, ne cunoaștem istoria și vrem să o promovăm în rândul românilor! De aceea vom face tot ce putem pentru a scoate la lumină aceste exemple de eroi ale căror fapte întrec orice film de acțiune. În acest moment ne concentrăm pe lupta eroului anticomunist Vladimir Macoveiciuc, partizan în munții Bucovinei, spaima comuniștilor. Vă vom prezenta episoade din lupta sa și vă invităm să distribuiți aceste evocări și să participați activ la promovarea sa.
🇹🇩Cinstește-ți eroii anticomunisti! 🌹
Dați JOIN pentru mai multe detalii și noutăți: https://www.facebook.com/events/490990278932934