Episodul 1 – Vladimir Macoveiciuc – Spaima comuniștilor

📢Lansăm serialul ⚔️\”Vladimir Macoveiciuc – Spaima comuniștilor\”⚔️ despre rezistența acestui erou și a grupul său! Episoadele vor fi postate în fiecare luni și vineri de la ora 20:00 pe pagina noastră și pe pagina evenimentului dedicat concursului. Urmăriți faptele de poveste ale eroului nostru și distribuiți pentru a promova adevăratele valori ale istoriei noastre!

Context:
🇹🇩România are o istorie anticomunistă impresionantă. Începând cu armata română care înlătură regimul comunist și eliberează Ungaria de acest flagel în 1919, mișcarea naționalistă interbelică, Armata Națională de la Viena care a luptat până în ultima zi împotriva comunismului și încheind cu luptele de gherilă ale partizanilor anticomuniști din munți (cea mai mare rezistenţă din Europa) și jerfele Sfntilor Închisorilor. Din păcate, toate aceste fapte ne sunt ascunse de istoria ocultată care ni se prezintă, trecută prin filtrele străinilor al căror sclavi suntem, care ne șterg istoria.
Noi nu suntem de acord, ne cunoaștem istoria și vrem să o promovăm în rândul românilor! De aceea vom face tot ce putem pentru a scoate la lumină aceste exemple de eroi ale căror fapte întrec orice film de acțiune. În acest moment ne concentrăm pe lupta eroului anticomunist Vladimir Macoveiciuc, partizan în munții Bucovinei, spaima comuniștilor. Vă vom prezenta episoade din lupta sa și vă invităm să distribuiți aceste evocări și să participați activ la promovarea sa.

🇹🇩Cinstește-ți eroii anticomunisti! 🌹

🎬 Episodul 1:
▶️Vladimir Macoveiciuc s-a născut la 26 octombrie 1906, în comuna Voitinel, jud. Rădăuţi, fiind fiul lui Samson şi al Ioanei. Încă din copilărie viaţa acestuia a fost grea, mama sa fiind văduvă de tânără, cu trei copii. Macoveiciuc a făcut armata la regimentul 4 Artilerie Grea, fiind avansat la gradul de caporal, cel mai mare posibil având în vedere studiile sale. Era un bărbat înalt, viguros, bine făcut şi cu o înfăţişare plăcută, isteţ şi cu spirit întreprinzător. S-a căsătorit cu una dintre cele mai frumoase fete din Voitinel, cu care a avut trei copii, doi băieţi şi o fată. Se pare că nu a făcut parte din nicio organizaţie politică. De meserie comerciant, Vladimir Macoveiciuc avea şi o bună pregătire militară. În armată fusese instructor, însărcinat cu pregătirea militară a tinerilor. A devenit partizan prin forţa lucrurilor, din cauza abuzurilor şi crimelor de neimaginat săvârşite de militarii sovietici în perioada martie – septembrie 1944, cât a rezistat apărarea germano-română în munţii Bucovinei. Ca partizan a fost înarmat de Comandamentul de la Câmpulung Moldovenesc, aflându-se tot timpul sub ordinele şi subzistenţa lui. Pentru meritele sale excepţionale, curajul şi priceperea de care a dat dovadă în executarea misiunilor încredinţate, a fost avansat la gradul de locotenent.
va urma..

Leave a Comment

Shopping Cart