Publicat pe Lasă un comentariu

CAMPANIE – Vladimir Macoveiciuc

CAMPANIE! 🔥🔥🔥

🔥🔥🔥Cumpără unul din tricourile dedicate lui și banii tăi merg direct la ridicarea troiței în memoria Eroului!🔥🔥🔥
Împreună cu Asociația Arboroasa, lansăm urmatoarea campanie:
Scopul comun este ca împreună cu naționaliștii , să ajutăm la ridicarea unei troițe în memoria eroului anticomunist Vladimir Macoveiciuc🏴, cel care a reprezentat cel mai periculos partizan anticomunist din munții Bucovinei, viața lui ca partizan reprezentând un subiect care bate orice film de acțiune. Asociația Arboroasa se ocupă de ridicarea unei troițe închinate lui, pentru a-i păstra memoria și a transmite mai departe exemplul său generațiilor următoare. Fiindcă se găsește o singură imagine pe internet cu eroul anticomunist, am realizat împreună cu naționaliștii pricepuți la grafică aceste modele reprezentând pe Vladimir Macoveiciuc și grupul său de partizani , dând posibilitatea oricui de a purta chipul și numele acestui mare erou cu mândrie pe pieptul său.

❌❌❌ Toți banii din vânzarea acestui model vor fi direcționați către scopul principal, ridicarea unui monument în memoria eroului Vladimir Macoveiciuc, spaima comuniștilor din Bucovina. 🇹🇩❌❌❌

Cinstește-ți Eroii Anticomuniști! 🌹

Istoric:
🇹🇩Vladimir Macoveiciuc s-a născut la 26 octombrie 1906, în comuna Voitinel, jud. Rădăuţi. El a făcut armata, fiind avansat la gradul de caporal, cel mai mare posibil având în vedere studiile sale. Se pare că nu a făcut parte din nicio organizaţie politică. De meserie era comerciant. În armată fusese instructor, însărcinat cu pregătirea militară a tinerilor. A devenit partizan din cauza abuzurilor şi crimelor de neimaginat săvârşite de militarii sovietici în perioada martie – septembrie 1944, cât a rezistat apărarea germano-română în munţii Bucovinei.
Vladimir Macoveiciuc a acţionat în zona de sud a Bucovinei, unde a luptat până în 1946. După 23 august 1944, a rămas în clandestinitate. Peste 40 de partizani au fost identificaţi ca făcând parte din grupul său, dar se pare că au fost mult mai mulţi. Erau ţărani din fostul judeţ Rădăuţi. Intrase în legătură şi cu alte formaţiuni de luptători din alte zone.
Cea mai reuşită acţiune a grupului Macoveiciuc a fost ambuscada din Poiana Haciungului, de la 20 iunie 1944, când a fost lichidat un grup de 9 ofiţeri de stat major şi escorta acestora, alcătuită din 2 plutoane sovietice, prilej cu care au fost capturate documente preţioase. Aşadar, într-o vale îngustă, la locul numit „Haciungul Mare”, pe plaiul ce lega comuna Putna cu Voitinelul, au surprins un grup numeros de ofiţeri ruşi şi grade inferioare care mergeau călăre şi pe jos în recunoaşterea terenului. Printr-un foc încrucişat de pe creasta văii, au nimicit o bună parte din ei, iar alţii au scăpat cu fuga. Celor morţi le-au rupt epoleţii de pe umeri şi i-au prezentat ca trofeu comandamentului germano-român de la Câmpulung. Atunci, Vladimir Macoveiciuc, cel care a condus acţiunea, a fost avansat la gradul de locotenent şi răsplătit cu medaliile „Virtutea militară”, „Bărbăţie şi credinţă” şi „Crucea de fier”. Pentru a-l lăuda, germanii au expus fotografia în diverse vitrine prin oraşele şi comunele din zonă.
Acest lucru îi va fi fatal lui Macoveiciuc pentru că i s-a reprodus fotografia, punând Securitatea pe urmele lui.
Grupul Macoveiciuc a mai avut câteva acţiuni reuşite, dar mai puţin spectaculoase, chiar şi după 23 august, întrucât nu s-a putut separa de trupele germane decât în luna octombrie. Când a ajuns în preajma oraşului Satu Mare, şi-a îngropat armamentul şi echipamentul, iar oamenii s-au împrăştiat.
Prima încercare a ruşilor de a-l captura pe Macoveiciuc şi grupul său de comandă a fost făcută în oraşul Câmpulung, prin înconjurarea unei case. Prinzând de veste că sunt în primejdie, partizanii s-au refugiat în grajd şi de acolo, prin gura pentru scos gunoiul, au reuşit să fugă. Scăpat din ambuscada organizată la Câmpulung şi informat de mişeliile tradatorului Simion Tudose, Vladimir Macoveiciuc l-a urmărit pe acesta până l-a prins, în toamna anului 1945, în casa părintească, unde se afla şi sora sa. În miez de noapte i-a împuşcat pe amândoi în timp ce dormeau. Le-a aşezat capetele în fereastra casei ca să-i înspăimânte de moarte pe toţi eventualii trădători.
O altă tentativă de a-l captura pe Vladimir Macoveiciuc a avut loc în anul 1945.
În Suceviţa trăia un oarecare Teodor Brăileanu, care s-a retras în munţi, spre Putna. Aici s-a întâlnit cu Macoveiciuc, fiind primit în grupul acestuia. După 23 august 1944, ca şi alţi luptători din munţi, acesta s-a întors acasă. Aici a fost racolat de Poliţia Rădăuţi, pentru a-l ajuta la prinderea lui Macoveiciuc. Tentat de premiul pus de autorităţile comuniste pe capul lui Macoveiciuc, Brăileanu a acceptat târgul. Astfel îl roagă pe Macoveiciuc să-l reprimească în grup, mințind că este în pericol, însă a fost refuzat. Pentru a-l convinge pe Macoveiciuc de spusele lui Brăileanu, Siguranţa a organizat un simulacru, trăgând cu mitralierele pe uliţele Suceviţei. Pentru Macoveiciuc însă stratagema era copilărească şi nu l-a convins. Siguranţa a recurs la un alt şiretlic: Brăileanu, legat cu sârma ghimpată, plin de noroi, murdar, zăcut prin păduri, trecea în văzul lumii sub escortă, fiind dus la post. După câteva ore, s-a dus vestea că a evadat prin coşul de la soba poliţiei. Macoveiciuc nu a crezut nici în acest scenariu.
În apropierea Crăciunului anului 1945, Brăileanu şi Şumlanschi îl roagă pe Macoveiciuc, prin intermediul surorii lui Macoveiciuc, să petreacă împreună Crăciunul. Neavând încredere în cei doi, înainte de ziua întâlnirii, Vladimir s-a ascuns sub pat, iar sora sa i-a chemat pe aceştia pentru a-i anunţa că fratele său va veni la întâlnire în casa ei. Rămaşi singuri în casă, după primirea veştii, cei doi au pus la cale ca la miezul nopţii să iasă afară şi să arunce grenade pe geam, pentru a-l ucide. La momentul aşteptat, s-au întâlnit ca nişte prieteni adevăraţi. Au mâncat, au băut cu măsură şi spre ceasul al doisprezecelea Brăileanu s-a îndreptat spre uşă. Macoveiciuc, care cunoştea planul acestora, le-a dat în vileag intenţiile. Cei doi trădători au fost legaţi şi au petrecut sărbătoarea lângă ceilalţi. După festin au fost duşi în pădure, dezbrăcaţi şi legaţi de un copac, fiind lăsaţi în ger o noapte întreagă. Dimineaţă au fost tăiaţi cu topoarele şi li s-a tras în faţă câte o rafală de gloanţe, apoi au fost ascunşi.
În luna iulie 1946, Vladimir şi fiul său, Silvestru, au dorit să se întâlnească cu o parte din rude în casa surorii sale mai mari, Minodora. Căpitanul jandarmeriei a fost din timp pus în gardă de omul infiltrat şi a ştiut precis locul unde se afla în noaptea respectivă, punând la cale un plan. L-a urcat în clopotniţa bisericii pe şeful de post, loc de unde putea observa tot ce se întâmpla în casa Minodorei. Sergentul major Cimbru Mihai a fost însărcinat să dea foc la gospodărie pentru a-i obliga să iasă afară, casa fiind înconjurată de jandarmi. Aceste pregătiri s-au făcut într-o linişte desăvârşită, fără ca cei vizaţi să simtă sau să bănuiască ceva. În casă cheful era în toi, iar omul rămas afară de pază a intrat şi el înăuntru, asigurându-i pe ceilalţi că totul este în ordine. În lipsa santinelei, soldaţii au intrat în dispozitiv fără a fi observaţi. Spre dimineață, Vladimir Macoveiciuc a ieşit în pragul casei. Atunci a fost somat de plutonierul major Pintilie să se predea, dar a intrat în casă liniştit, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dintr-o dată au văzut pe fereastră flăcări, deoarece ardea acoperişul de la şură. A urmat un schimb de focuri, în urma cărora două persoane din casă au fost împuşcate mortal.
Vladimir Macoveiciuc a ieşit din casă, cu braţele ridicate în semn că se predă. Însă pe neaşteptate, cu mişcări de o iuţeală incredibilă, a prins să arunce cu grenade în jur, fugind pe uliţă în jos, înspre şosea. Aflat în turnul clopotniţei, plutonierul major a tras, rănindu-l pe Macoveiciuc în umăr, fără a-l putea opri. Un al doilea glonţ l-a nimerit pe fugar în călcâi, şi atunci s-a prăbuşit în mijlocul şoselei ce băltea de sângele său. Scrâşnea din dinţi, singur în mijlocul şoselei, iar nimeni nu îndrăznea să se apropie de temutul luptător. După aproape o oră, când a ajuns la capătul puterilor, Vladimir Macoveiciuc s-a întors cu faţa în sus, a privit cerul, apoi şi-a tras un glonte în tâmplă. În legătură cu clipa morţii lui Vladimir Macoveiciuc, căpitanul Ioan Popescu, cel care a condus operaţiunea de capturare a acestuia, spunea: „Când a murit, toţi cei de pe aproape, ostaşi şi ţărani curioşi, au auzit moartea fâlfâind din aripi prin văzduh şi ne-am cutremurat simţindu-i prezenţa materializată”. A fost înmormântat în cimitirul din comuna Vicovu de Jos. La data când a fost ucis, 8 iulie 1946, avea 41 de ani.

https://arboroasa.org/2020/06/30/grupul-condus-de-vladimir-macoveiciuc/

Comentează