Publicat pe Lasă un comentariu

„Se trăgea cu mitraliera în obrazul Lui Hristos (Camarazii România)”

Virtutea jertfei întru Hristos

Ce poate fi mai frumos decât să trăiești întru Hristos, apogeul fiind reprezentat de jertfa pentru apărarea cuvântului și a lucrării lui Hristos?!

Societatea contemporană este din nefericire lipsită de un ideal care să ne ghideze spre o viață mai bună, mai liniștită sau spre o cale dreaptă, plină de înțelepciune. Ceea ce ne este servit astăzi drept un ideal modern și progresiv, n-are nici în clin, nici în mânecă cu dreptatea, onoarea sau „progresul” real al sufletului uman. Dacă progresul este reprezentat de promovarea sodomică, de poluarea intelectuală a școlarilor și preșcolarilor și de tentativa de cumpărare a sufletelor, permiteți-mi atunci să mă refugiez în paradisul conservator, creștin si național al interbelicului românesc.
Uitându-ne la acea perioadă avem atâtea exemple de eroi careu au luptat pentru păstrarea idealului creștin al națiunii românești și nu numai. De ce este important să păstrăm valorile creștine intacte? Creștinismul ne-a oferit cea mai mare parte a idealurilor, a cunoștințelor și a normelor pe care le avem astăzi. În opinia mea, orice iubitor de cultură și de artă n-are cum să fie anticreștin sau să nu-l iubească pe Hristos.
Pentru iubire trebuie să ne sacrificăm, sau să sacrificăm întru aceasta. În momentul în care idealurile și iubirea noastră sunt atacate atacată, trebuie să punem mâna să luptăm, să lăsăm indiferența deoparte și să ne dedicăm toată energia și sufletul în această luptă de apărare a iubirii și idealului creștin. Din fericire pentru poporul nostru, avem o sumedenie de astfel de exemple, de eroi, care în momentul în care așezarea creștină a lumii se clătina, n-au ezitat și au pornit la luptă, hotărâți fiind să învingă sau să moară pentru o victorie de-a dreptul sfântă. Două din aceste exemple s-au regăsit în lumea interbelică românească, care odată văzând cum și în ce fel se desfășoară Războiul Civil Spaniol n-au rămas indiferenți și-au plecat spre Spania pentru a se alătura taberei care se lupta cu diavolul întruchipat de hoardele anarhisto-comuniste.
Pentru a înțelege mai bine lupta acestora trebuie să vedem contextul acelui război și care au fost de fapt factorii care i-au determinat pe acești eroi să plece la mai bine de 3000 de km de casă pentru a apăra cauza creștină din Spania. Republica Spaniolă se afla într-o criză socială profundă, trecerea de la un regim exclusiv monarhic la o republică n-a adus rezultatele scontate. Spania era împărțită în mai multe tabere, iar diferendele dintre acestea creșteau într-un ritm alarmant, totul culminând cu un război civil în toată regula. Partea „republicană” care era compusă în marea ei majoritate din simpatizanți și activiști comuniști s-au dedat la mai multe crime, care au fost îndreptate către personalul civil, non-combatant și a personalului monahal. Conform surselor pe care le avem la dispoziție, mii de preoți, călugări, maici, stareți și starețe au fost omorâți fără nici un fel de proces sau sentință, singura lor vină fiind aceea ca-l iubeau și-l slujeau pe Hristos. Au fost arse și distruse sute de biserici și mânăstiri, pământul spaniol fiind împânzit de gropi comune, umplute cu oameni fără de vină. Era un haos total, un război diferit față de precedentele. Scopul principal era unul politic, de răsturnare a unui regim sau a unui sistem creștin care domina Spania de mai bine de 1200 de ani. Este totuși de înțeles înverșunarea republicanilor spanioli deoarece aceștia au primit foarte mult sprijin din U.R.S.S., iar aici nu mă refer doar la arme și muniții, ajutorul a constat și în trimiterea mai multor cadre NKVD alături de foarte mulți ofițeri politici care se preocupau cu îndoctrinarea și pregătirea combatanților.

Pentru românii interbelici principalul dușman era reprezentat in est, socialismul bolșevic era la Nistru, tergiversa semnarea tratatelor prin care recunoștea alipirea Basarabiei la Regatul României și au existat constant amenințări și schimburi de focuri pe graniță. Da, exista și revizionismul maghiar în Ardeal, existau și bandiții de origine bulgară în Cadrilater, însă comuniștii rămâneau în prim-planul societății noastre.
Văzând și citind despre toate atrocitățile care se petreceau în Spania, un grup de 8 tineri plecau voluntari în Spania pentru a se lupta cu hoardele comuniste care distrugeau așezarea creștină a Spaniei. Amenințarea nu reprezenta doar Spania, o țară majoritar creștină, ci o victorie în Spania a comunismului deschidea poarta întregii Europe de Vest. Situația din Spania era descrisa cel mai bine de unul din eroii noștri – „…Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos, Se clătina așezarea creștină a lumii, puteam să stăm noi nepăsători?”
Vedem de aici caracterul justițiar al eroilor români interbelici, Hristos era pus în primejdie la mii de km de Regatul României, iar ei cu sacrificii imense au luat drumul luptei și al jertfei pentru a-l apăra pe Hristos. Odată ajunși în Spania, aceștia se înrolează în trupele combatante și iau parte la o serie de lupte în jurul Madridului.
În data de 13.01.1937 cerul avea să fie întunecat și să plângă cu lacrimi de sânge, trupele naționaliste fiind încercuite la un moment dat, unul din eroi avea să se ridice deasupra tranșeului unde se adăposteau cu toții, încurajându-și camarazii, îndemnându-i să nu se predea nimeni și să lupte împreună până la moarte! Această atitudine și reacție plină de har, gestul de a se ridica deasupra tranșeului în timpul unui bombardament inamic, fiind total expus la focul de arme al inamicilor, sfidând efectiv moartea, râzându-i efectiv în față a oferit un imbold moral necesar trupelor naționaliste să respingă atacurile repetate ale inamicului și să rupă încercuirea. Din păcate, un obuz avea să termine brusc această poveste frumoasă de eroism. Cei doi eroi români aveau să fie răpuși de un obuz căzut chiar în tranșeul lor, urmând astfel drumul raiului.
Moartea lor avea să lege pe vecie poporul spaniol de cel român, dovada clară este și monumentul ridicat la aproximativ 16 km de Madrid în memoria lor și pentru a le cinsti sacrificiul. În mod cert, moartea celor doi n-a schimbat războiul, însă a oferit un imbold imens trupelor spaniole din rândurile naționaliștilor. Văzând cu câtă ardoare și sfidare față de moarte luptau românii aflați la mii de km de casa era cu adevărat un factor motivator.
Personal, n-am niciun dubiu în legătură cu mântuirea sufletelor celor doi eroi, căzuți pentru Hristos în Spania. Aceștia au mers cu sufletul deschis și curat pentru A-l apăra, deoarece cum însuși unul din ei spunea foarte frumos – este de datoria fiecărui creștin să se ridice și să-l apere pe Hristos când este nevoie! Nu este suficient doar să credem și să propovăduim cuvântul lui Hristos ci trebuie să fim pregătiți să ne și jertfim pentru Hristos, daca este nevoie!

Dumnezeu să-i odihnească pe cei doi eroi ai noștri!
I.M. & V.M. – PREZENT!

Comentează